Știri privind Comunitățile Energetice Durabile News

 Agenda evenimentelor | News | Înregistrați-vă pentru a primi acest e-newsletter


Regions202020 logo ENESCOM logo Come2CoM logo CITY_SEC logo Energy for Mayors logo
iee2010

Prefață

Autor: Valérie BENARD, Project Officer – Energy Efficiency Unit, EACI, Belgium - Email

Traducător: Ovidia Țandrău, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Romania - Email

Covenant of Mayors Logo

Cu peste 70% din populaţie trăind în zone urbane, regiunile folosesc cantităţi uriaşe de energie. Având în vedere provocările energetice cu care se confruntă Europa, Uniunea Europeană (UE) a recunoscut importanţa iniţiativelor locale şi regionale de a reduce consumul de energie şi emisiile de CO2, precum şi de a spori gradul de utilizare a energiei regenerabile. Iniţiativa “Pactul primarilor” - Covenant of Mayors a fost lansată de către Comisia Europeană pentru a oferi autorităţilor publice un răspuns democratic la schimbările climatice şi pentru a oferi o platformă pentru schimburi şi colaborare. Răspunsul pozitiv primit de către această iniţiativă din partea autorităţilor locale şi regionale, este extrem de încurajator, peste 1.900 de semnatari angajându-se să dezvolte şi să implementeze planuri de acţiune pentru energie durabilă. Aceste iniţiative locale vor contribui considerabil la atingerea obiectivelor europene şi la asigurarea unui viitor durabil pentru toţi.

Participants at the Second Covenant of Mayors Ceremony, Brussels, Belgium, 4 May

Participanții la Cea de a doua Ceremonie - Covenant of Mayors, Bruxelles, Belgia, 4 mai 2010. Fotograf: Paul O'Driscoll

Programul Intelligent Energy Europe (IEE) oferă suport tehnic autorităţilor publice, prin finanţarea portalului ManagEnergy, care asigură asistență actorilor din sectorul public, implicați în domeniul eficienței energetic și energiei regenerabile. Programul finanţează, de asemenea, proiecte europene în domeniul eficienţei energetice şi surselor regenerabile de energie. Autorităţile publice fac parte din grupurile ţintă principale abordate de acest program, ele deținând un rol activ în cadrul acţiunii 'Sustainable Energy Communities'.

The new ManagEnergy Portal, launched in September 2010 – www.managenergy.netNoul Portal ManagEnergy, lansat în Septembrie 2010

Proiectele Sustainable Energy Communities, prezentate în acest buletin informativ au fost finanţate în cadrul apelului 2009 şi au drept scop sprijinirea comunităţilor în a fi, sau deveni, membri ai Covenant of Mayors. Aceste proiecte vor sprijini comunităţile în abordarea holistică a problemelor vizând energia durabilă, şi vor consolida colaborarea între toți actorii relevanți. Între aceste proiecte a fost stabilită o colaborare strânsă, asigurându-se faptul că sinergiile vor fi exploatate la maximum, atât în atingerea rezultatelor cât și în diseminarea acestora. Suntem încrezători ca aceste proiecte vor contribui semnificativ la atingerea obiectivelor UE 20-20-20 şi vor garanta punerea în aplicare a unor acţiuni concrete, inspirând, totodată, un stil de viață european ce va implica energia durabilă.

Vă dorim o lectură plăcută şi suntem încrezători că articolele Sustainable Energy Communities,  ce vor fi publicate în următorii trei ani, vă vor oferii hrană pentru gânduri şi idei pentru acţiuni în diferitele domenii ale energiei durabile.

Valérie Benard

Puteți găsi informații suplimentare privind programul Intelligent Energy Europe, accesând :
ec.europa.eu/intelligentenergy