
Știri privind Comunitățile Energetice Durabile News
Ediția 1
Toamnă 2010
Articole [1 RO]
Cinci noi proiecte IEE Sustainable Energy Communities
Proiectul “Energy for Mayors” vizează Structurile de Sprijin
ENESCOM - Identitatea Energetică a Comunităților
come2CoM sharing urban sustainable energy strategies
Promovarea inițiativei Covenant of Mayors
Växjö - “Greenest City” - Cel mai verde oraș poate obține și mai mult!
City_SEC - Sprijin pentru Comunitățile Energetice Durabile ale municipalităților
ENNEREG "Regions 202020"
Deschizând calea spre o Europă a Energiei Durabile
Contractarea Performanțelor Energetice în Middelfart, Danemarca
Proiectul “Energy for Mayors” vizează Structurile de Sprijin
Autor: Maryke VAN STADEN, Communications Officer, Energy for Mayors, Germany - Email
Traducător: Ovidia Țandrău, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Romania - Email
Proiectul Energy for Mayors este primul și unicul proiect IEE care se adresează în mod specific: Pactului primarilor - Covenant of Mayors (CoM), Structurilor de sprijin - Supporting Structures (SSt), și orașelor din întreaga Europă. Scopul principal al proiectului este de a sprijini dezvoltarea comunităţilor de tip Sustainable Energy Communities, din întreaga Europă, oferind îndrumare oraşelor şi structurilor de sprijin din domeniu.
Astfel, proiectul va contribui la punerea în aplicare cu succes a inițiativei CoM şi la sprijinirea comunităților locale în atingerea țintelor UE 20-20-20, prin obținerea următoarelor rezultate:
- 180 de noi municipalităţi aderate la Pactul primarilor - Covenant of Mayors
- 60+ de municipalități asistate în dezvoltarea și implementarea SEAP-urilor
- 16 noi structuri de sprijin create pentru a ajuta comunităţile
- 10 Energy Days - zile ale energie organizate, în fiecare an, în regiunile participante la proiect
- 8 Energy Management Systems (EMS) – Sisteme de Management al Energiei - pilot implementate
- Nenumărate beneficii pentru fiecare comunitate - de la economii de energie şi financiare la o mai bună calitate a vieţii cetăţenilor!
Rolul Structurilor de Sprijin ale Pactului Primarilor
Fiecare SST se concentrează doar pe regiunea sa geografică, de exemplu, o provincie (cum ar fi provincia Modena), o regiune (cum ar fi Uniunea bulgară a Autorităţilor Locale de la Mariea Neagră), o ţară sau chiar un areal European. “Coordinamento Agende 21 Locali italiane”, de exemplu, se adresează municipalităților italiene în timp ce ICLEI Europa își concentrează activităţile sale în oraşele și asociaţiile din întreaga Europă. Multe SST și-au dezvoltat propriile metodologii, instrumente şi mecanisme de sprijin, pentru a susține municipiile si orașele.
Energy for Mayors asistă Structurile de Sprijin care stau la baza comunităţilor durabile
În prezent, consorţiul ENERGY FOR MAYORS este ocupat cu explorarea şi clasificarea Structurilor de sprijin - SST, inclusiv cu analiza rezultatelor unui sondaj realizat prin intermediul biroului CoM, în vara anului 2010. Pe lângă abilităţile şi expertiza deja deținute de SST, acestea pot avea, de asemenea, nevoi specifice provind îmbunătăţirea propriei capacităţii, de exemplu: necesitatea unor informaţii specifice, a unor cunoştinţe sau instrumente necesare optimizării serviciilor de sprijin oferite comunităţilor locale. Aceste nevoi au fost identificate în sondajul realizat în cadrul proiectului ENERGY FOR MAYORS, răspunsurile obţinute fiind folosite pentru a dezvolta un program de instruire destinat SST.
Toate SST şi organizaţiile interesate să devină SST sunt invitate să participe la viitorul Training Workshop for Supporting Structures ce va avea loc la Huelva, Spania, în perioada 18-19 Noiembrie 2010. Pentru detalii privind programul evenimentului şi pentru înregistrare, vă rugăm să verificaţi periodic site-ul proiectului, sau să trimiteţi un e-mail către Maryke van Staden (maryke.van.staden@iclei.org).
Primele rezultatele colectate de la SST vor fi, de asemenea, adăugate în cadrul Energy for Mayors ‘toolbox’. Acest toolbox (set de instrumente) va contribui la centralizarea materialelor, referitoare la metodele de sprijin, disponibile în diferite limbi. Acestea vor putea fi folosite de către alte reţele sau administrații, pentru a-și sprijini propriile comunităţi și pentru a iniția noi activități în domeniul energiei și schimbărilor climatice. Setul de instrumente va fi lansat online. Pentru mai multe detalii va rugam sa vizitați: www.energyformayors.eu.
Coordonatorul proiectului Energy for Mayors este Dario Miroglio, Genova, Italia Email: miroglio@provincia.genova.it






